Bizonul urban si mugetul sau

Unele lucruri trebuie invatate de mic, altfel nu le mai poti invata… vioara, limba germana, sa flegmezi, etc. Eu germana am invatat-o de mica, cu vioara nu m-a combinat nimeni, dar cel mai mare regret este ca nu am invatat sa scuip ca un adevarat pui de dac! Iar acum la patruj’ de ani, locuind la intersectia Dorobanti cu Stefan cel Mare, imi lipseste enorm acest talent. As vrea sa-l folosesc in fiecare zi pe masinile imbecililor care se blocheaza cu mana in claxon sau chiar pe ei insisi. Stiti, sunt acei oameni carora parintii nu le-au spus cand erau mici “nu mai urla, copile, ca nu esti in codru!”   

Sunt acei oameni pentru care cutiile alea gigantice cu ochi de sticla sunt puse pe bulevarde din pura frumusete, nu pentru ca acolo ar locui omuleti, care au copii, urechi, nervi, batrani bolnavi sau care pur si simplu nu vor sa le latre un zgomot infernal al unui claxon de imbecil, in timp ce fac dragoste sau se uita la telenovele!

Unii raman atat de mult cu mana blocata pe claxon incat trebuie sa te uiti atent daca n-a crapat intepenit si trebuie descarcerat si dus direct la pompele funebre de lux de langa Ambasada Turca. Apoi, dupa ce-si plimba autoturismele ridicand nivelul decibelic pe cat pot ei de tare (cateodata mai tare decat sirenele de la salvari), se retrag printre noroaie si gropi la marginile urbei sau chiar prin sate alaturate, pentru ca vor… ce credeti?! LINISTE. 

Cand va mai bagati isterici ghioambele-n claxoane, sa stiti ca noi cei care locuim in centru vrem acelasi lucru, doar ca nu vrem sa mergem 20 de km pana acasa! Atat! Cand va urlati impotenta la volane, uitati-va imprejur si vedeti blocurile in care alti oameni, ca voi, doresc sa traiasca si sa se auda unul pe celalalt! Bunul simt trebuie avut si la tara si la oras! E o notiune nefireasca, insa, pentru unii, ca si respectul de semeni.

Sssssss.

1 minut intre generatii

     Merg pe strada cu muzica mea batrana in casti, casc gura la toate vitrinele si detaliile strazilor. Sunt acel gen de om care observa fiecare detaliu in fractiuni de secunda, fiecare piatra, gest, frunza. Imi ia 10 secunde sa ma uit la un om si apoi iti spun cu ochii inchisi cum e imbracat. Probabil de aceea nu-mi place stilul minimalist… ma plictiseste vizual.

    Ma rog, deci imi legan soldurile pe ritmul din casti si printre mugurii verzi, care ma anunta ca, Doamne, am iesit din iarna, vad in fata doi pusti venind spre mine… sunt uluita. E noua moda. Ei doi, baieti, la fo’ 17-18, slabi mumii, cu pulpele picioarelor cat o baterie de Murfatlar, insulariti, nu in jeggeri ci in niste corsete stranse care probabil le-au oprit de mult circulatia periferica la nivelul pulpelor si gambelor, motiv pentru care, banuiesc, topaie, nu merg. Sau poate pantalonii sunt din ghips si nu pot flexa incheieturile… nu stiu, dar au o calcatura masculina de Pinocchio. Si nasurile sunt tot de la Gepetto. Nu ca ar fi foarte lungi, dar ei avand fo’ 25 de kg in viu, extremitatile par de la alte papusi… Desigur si pantalonii vin atat de stransi pe bazin, ca te astepti sa piuie de durere, nu sa vorbeasca. Si vin asa, hotarati, topaind pe varfuri si dand prea mult din maini – probabil ca sa prinda mai multa viteza impotriva vantului. E o lupta impotriva legilor naturii si ale fizicii, dar ei sunt tineri si stiu sigur ca vor ajunge unde si-au propus! Si daca reusesc sa treaca de colt, s-ar putea sa se schimbe si curentul vantului si sa-i impinga de la spate. Au amandoi geci de piele inchise cu fermoar pe diagonala. Gecile par un pic prea mari pentru trupusoarele plapande, dar tantose. Afara bureaza. Ei au ochelari de soare. Or avea si stergatoare la parbrize sau se uita asaaa prin picaturile de apa?! Ma intreb. Aproape ca-mi vine sa-i opresc si sa le spun: - Mai baieti, pe vremea mea… In acel moment zambesc cat ma tin fasolele-mi albe si in timp ce eu ma gandesc la faptul ca am imbatranit, ei cred ca rad de ei si se impiedica unul de altul, cu scobitorile tremurande. Se redreseaza. Unuia insa, i-a cazut sapca de pe cap, pentru ca mai au si sepci, ca sa fie tacamu’ complet. Sepci asortate la niste bocanci de motor care-I ajuta sa stea pe pamant si sa nu-i sufle careva ca pe doua floricele uscate.

   Trecem unii de altii. Intorc capu’ dupa ei, ei il intorc imediat pe al lor. Oare ce-or fi gandit? Oare i-am scos din filmul lor in care il interpretau pe Spiderman?

Merg in continuare cu acelasi zambet pe fata si realizez ca exact asa se uitau la noi, parintii nostri cand ne puneam pantalonii bufanti cu sacouri largi si lungi de parca eram toti pitici de gradina. Pe urma m-am gandit si la H pe vremea cand era el rocker si purta blugi elastici si nu era mult mai diferit decat greierasii astia doi.

   Trebuie sa ma obisnuiesc cu strada tanara, oricat ar fi ea de ridicola. Orice moda extrema a fost si va fi ridicola. Ma intreb doar, ce-o sa fac cand o veni Cleo cu un springer d-asta acasa… ce-o sa-i auda urechile…