vineri, 19 decembrie 2014

NICIODATA



NICIODATA

   “Niciodata” e cuvantul pe care-l urasc cel mai tare din limba noastra. Mi se pare de-un cinism si de-o uratenie iesita din comun.
Astazi am pierdut un OM, un suflet drag si minunat si mi s-a deschis ca un abis in suflet, umplut cu Niciodata-uri. N-o sa te mai vad niciodata draga Mica, n-o sa-ti mai ascult cele mai minunate povesti, draga Mica, n-o sa te mai pup niciodata, draga Mica si mai ales, n-o sa-ti mai simt iubirea si caldura pe care mi le purtai si ofereai, cu darnicie si gratie, draga Mica.

   Mica a fost matusa lui H, cea care l-a crescut si l-a invatat absolut tot ceea ce stie azi si mai ales l-a invatat ce-i bun si frumos. M-am indragostit de ea la fel de rapid ca si de H. Si ea m-a iubit. Mult. I-a placut fetita din mine, iubitoare de bijuterii si  lucruri frumoase, dar cred ca i-a placut si faptul ca pot iubi la fel de mult ca si ea, mai ales pe H.

   Mica a fost unul dintre, nu, rectific, cel mai darnic om pe care l-am intalnit. Am apucat inainte sa plece, sa-i multumesc pentru tot ce ne-a dat si cand zic tot, ma refer la faptul ca ne-a dat chiar tot ce avea, si avea. Am la deget inelul cu diamant primit de ea la logodna cu primul ei sot, cu 65 de ani in urma. Nu mi l-a dat cand m-am casatorit cu H, mi l-a dat atunci cand eram la un pas de divort… Nu e ca n-o s-o mai vad niciodata, dar n-o sa-i mai pot admira inteligenta super-rafinata, diplomatia si intelepciunea.
Era mica de statura, Mica, dar avea o prezenta scenica, de zece ori mai mare decat inaltimea ei. A fost de meserie translator, a stat la masa cu Gheorghiu Dej, a vazut jumatate de lume, a lucrat zi de zi pana la 78 de ani, a fost casatorita de doua ori, pe vremea cand nimeni nu divorta si nimeni nu lua o femeie care fusese deja maritata, era frumoasa rau, i-a placut mereu sa aiba casa plina de oameni si distractie, vorbea patru limbi, gatea divin, avea cele mai minunate argintarii, farfurii de colectie, obiecte de décor, avea darul povestirii, mult umor si o memorie fabuloasa, era leoaica si feroce, impunea de la mica ei inaltime tot respectful din lume, se imbraca cochet, stia sa traiasca frumos si era o enciclopedie ambulata.

   Mi-e greu sa n-o mai am niciodata langa mine. Niciodata.

  Sigur, toate obiectele ei minunate sunt la mine in casa si la parintii mei. In fiecare tava de argint sau cescuta Rosenthal e un strop din ea si din bucuria pe care a avut-o in a le strange si a le da. Nu e ca si cum nu va fi cu noi mereu, in continuare si cu fi-mea si familia pe care o va avea si cu viitorii mei nepoti si… Si cam asta e concluzia pe care o trag, dand, vei ramane mereu alaturi de cei pe care-i iubesti. Si mai e o concluzie pe care o trag din povestea asta de dragoste si pierdere, ca e fantastic sa lasi in urma ta urmatorul gand: “A fost asa un om bun si minuat!”

   Urasc “niciodata” asta si o sa prefer sa plang dupa ea ori de cate ori o sa-mi vina, decat s-o uit!