https://www.youtube.com/watch?v=R18kWUtw6wY&list=PLE6E18C68F4829564&index=22
Ce-i bine pana-n 30 de ani e ca nu intelegi ca timpul trece. E doar o coordonata pe care o respecti intre vacante, petreceri, scoli, joburi si alte ocupatii de duzina. Astepti viitorul. Viitorul care-ti va arata adevaratul sens al vietii, in care filosofia ta de viata va rodi si se va materializa. Pana atunci, pana in viitor, THE viitor, doar traiesti cei mai frumosi ani ai vietii tale, fara a-i baga prea mult in seama.
Am gasit
poza asta pe net si mi-a amintit de fericirea lunii de miere. Aveam 25
respectiv 23 de ani si desigur, viitorul inainte… Ne-am casatorit numai pentru
ca ne-am iubit. Dupa casatorie am plecat pentru un an la Barcelona cu o bursa
de doctorat. Sa va mai spun ca a fost cel mai frumos an al vietii mele?! Alta
data. Atunci cand am ajuns la Barcelona, ne-am cazat in cea mai minuscula
camera de hotel pe care am vazut-o-n viata mea. Era cat un pat micut de doua persoane
si mai avea si o masuta. Mobilierul era din primul razboi mondial, fereastra
dadea intr-o zgomotoasa curte interioara spanioleasca, peretii erau albi
proaspat zugraviti cu mirosul jilav al caselor de la tara.
Aveam un CD
player, gen Walkmen cu doua boxe mici si am cumparat un CD cu Edith Piaf care
ne canta cat stateam in camera. Stateam doar intinsi, n-aveam loc sa stam in
picioare, si ne iubeam. Cand ne era sete beam Sangria pe Rambla cand ne era foame
mancam patatas bravas, ca erau cel mai ieftin fel de mancare, in rest mergeam
si inghiteam acel oras care va ramane dragostea mea for ever si ne intorceam in
patul care scartaia toata iubirea noastra. I-o povestea cumva lui Piaf in timp
ce ea dadea ritmul lent si usor trist al unui trecut care nu era al nostru. Noi
traiam un prezent divin si pulsam de trairi, forta si pasiune. Ne astepta aventura
vietii, aventura barseloneza, ne asteptau oameni noi, lectii, distractii, cultura,
peripetii...
Cum Dumnezeu
sa stii la varsta aia sa pui degetul pe camaruta aia minuscula si sa zici:
asta-i cel mai frumos moment al vietii mele?! Cum cand visele-ti sunt atat de
mari si viitorul atat de maret… cum sa stii ca atunci in zilele alea traiesti
ceea ce vei afla ulterior a fi fericirea perfecta, ca ala e momentul tau de “Serendipity”…
Cum sa intelegi ca dimensiunea lucrurilor importante e in tine, nu afara, nu in
viitor, nici macar in vise, e in liniste, in iubire, in lipsa de griji, in
libertate.
In general
sunt un om pozitiv si-mi gasesc bucurie in orice lucru bun din viata, dar as da
orice pentru a ma intoarce macar o noapte in camaruta barceloneza in care sa
fumez tigara de dupa, lungita-n pat si iubind fara echivoc, fara ganduri, fara
umbre, fara frica si fara greseala! Doamne, jur ca as aprecia-o ca pe o valoare
fara de pret!
