Batranul care locuia intr-un decolteu

         A fost odata ca absolut nici o alta data, un batran frumos care locuia intr-un decolteu si mai frumos. 

          Statea mereu pe vechiul lui sezlong de lemn si admira privelistea. Era una dintre cele mai frumoase privelisti pe care le vazuse in lunga sa viata. Poate de aceea se si hotarase sa ramana acolo in adancile lui batraneti. Era o priveliste fina si inmiresmata, pulsa de viata. Cand era prea liniste, batranul isi lipea urechea de pielea calda si asculta bataile inimii de dedesubt, atunci isi dadea seama cat e de viu de jur imprejur. 

Alta data isi plimba degetele pe jos sau pe sus si se umplea de fin si suav si-si amintea de propria lui tinerete. Uneori se mai plimba, se aventura pe dealuri si vai, pe coaste numarate si admira micile alunite genuine. Atunci tragea aer adanc in piept si isi umplea batranii plamani de mireasma tineretii. Fiecare particula de piele aromata ii patrundea in nari, iar el ii savura umeda existenta. 

Avea si zile mai zbuciumate. Acelea erau zilele in care apareau trairi si senzatii, in care splendidul sau decolteu se zbuciuma de plans, de ras, de cald sau frig sau pur si simplu, toate circumvolutiunile atat de bine cunoscute batranului deveneau erectile si zguduite de puternice senzatii de placere. Atunci batranul stia. Stia cu tristete ca se va intalni curand cu un tanar care-i va arunca vigurozitatea direct in fata lui batrana! Ah, tinerii astia! Nici macar nu stiau sa admire un decolteu! Si mai ales acest decolteu, care era o piesa de arta, dar nu sunt oare toate decolteele asa, fiecare in felul lui? Sigur ca da. Fusese si el tanar, demult, de prea mult si-si amintea de alte decoltee, fiecare cu savoarea lui. Dar pana acum in adanci batraneti, nu stiuse sa iubeasca ceea ce e atat de usor de iubit: finul, caldul, suavul, frumosul, unicul. Se folosise de decoltee ca acesti tineri care-l dereanjeaza uneori cu falica lor aparitie, fara sa stie cu adevarat ca e aproape miraculos sa fii intr-un decolteu. 

Dar viata fusese buna cu el si ii oferise aceasta sansa, chiar daca aproape prea tarziu, sa-si mangaie batranetile de pielea tineretii. 

Din cand in cand ii mai rasuna in urechi acel refren enervant de romanta veche ca si el, “Da-mi doamne anii tineretii si mintea mea de-acum.”. Nu-i placea, ii amintea de inutil si de futil. 

De ce e viata nedreapta, si uite, iar un tanar, iar urca spre decolteul lui!

 – E al meu, ii striga gelosul batran, dar vocea ii e lipsita de putere, iar trupul de vlaga si nu reuseste sa se faca auzit, aproape niciodata. 

Trebuie sa-i vada, trebuie sa-i suporte ataingandu-i frumusetea lui de decolteu. Dar cel mai dureros e faptul ca toata sublima fiinta vibreaza la aceste atingeri si simte si el cum o placere nelimitata urca si explodeaza in miliarde de particule, cum locul lui devine pur si simplu fertil. Cum sa faca sa se bucure. Nu poate. Ar vrea sa fie el cel care sa produca explozia de lumina, culori si senzatii, sa fie el cel care sa faca locul sa tremure de excitare fierbinte, sa fie el cel care sa dea sensul laptelui ce va sa curga. Dar… stie ca nu se mai poate. Nu, nu ca nu se mai poate, ca el, batranul nu mai poate. Si-atunci melancolia ii cuprinde arhaica fiinta. 

Isi revine, insa, mereu, deoarece isi aminteste ca rar si totusi din cand in cand, batranele lui oase il poarta in jos. Ii e atat de greu sa inainteze! Spre final ajunge chiar sa se tarasca, spre fantana tineretii. Ii e atat de greu incat uneori renunta, desi stie foarte clar ca dupa ce va ajunge acolo va intineri un pic si va avea parte de acea placere de nedescris a ejacularii precoce. Porneste rar la drum, din ce in ce mai rar si-atunci trebuie sa fie bine pregatit pentru frumosul si anevoiosul drum. Nu, el e anevoios, nu drumul. De ce n-ar recunoaste? In fond nimic nu e anevoios la acest trup tanar si intins, in afara de el, batranul bun si in cea mai mare parte a timpului, fericit. Sa nu uite, cat e de bine sa fii batranul care locuieste intr-un decolteu! Sa nu uite, sa nu I se ia darul ca unui nemultumit ce pare a fi. Nu e, e foarte fericit, batran si fericit! Si-atunci cu acest gand porneste. Ii e uneori sete (de viata), ii e uneori foame (de dragoste), ii e uneori cald (de emotie), dar incet si sigur, electrizat de noile descoperiri cutanate merge agale in jos. Cel mai fericit e cand ajunge la primele baze ale firului de par. Atunci stie ca nu mai e mult. I s-a intamplat sa fie indus in eroare de o ceara epilatoare si sa nu mai aiba baze sau fire. Dar n-a fost rau, nici atunci, pentru ca locul fermecat i-a aparut deodata in fata, pe neasteptate. Si nu se poate imagina cat e de minunat sa aluneci in adancul roz fara sa te fi asteptat. E ca si cand zeii ti-ar da din nectarul cornului lor cu tot cu abundenta. A fost perfect. Bine, acel loc magic este perfect. Perfect, perfect, perfect. E atat de ud, atat de cald, atat de viu, e insasi viata, geneza reincarnata, in falduri nuantate, moi, lichide si sublime. Iar, el, norocosul batran se scalda, gusta, saruta, iubeste fiecare particula de inceput. 

- E minunat sa fii la acest capat de viata, se gandeste el mereu cand reuseste sa ajunga acolo. 

Ce bine e sa intri si sa iesi in inceput! Si-o ia din nou de la capat.