miercuri, 30 aprilie 2014

AUTOPORTRET


 
   Trec prin fata oglinzii blurate si vad o femeie care-mi place. Apoi inchid ochii si ma vad pe mine… Ma studiez rar, pentru ca e un proces dur ca si viata si sunt satula de duritate. Atunci cand o fac, insa, sunt atat de straina mie sau mai exact, persoanei care sunt acum. Ani de zile am trait pe baza unor principii pe care le-am asumat si le-am respectat, construind un intreg esafod si crezand cu tarie in ele. Intre timp rad. Dupa un timp de la dezastru te poti uita in urma si poti rade de tot ce-ai fost si de tot ce ai patit. Ano, viata n-are principii! Viata are doar timp si ala limitat! Dar acesta fiind un autoportret n-am cum sa scap din vedere incapatanarea, una dintre cele mai puternice caracteristici ale mele. Incapatanarea mi-e si calitate si defect, am dobandit-o din ura impotriva supunerii din copilarie. Sunt azi asa cum sunt datorita si din cauza ei. Asa ca am invatat sa-mi iubesc incapatanarea, ma defineste precum bunatatea.

  Barfesc, Doamne cat imi place sa barfesc! Vorbesc urat, beau, fumez si rare ori mananc de cur. Sunt cateodata rautacioasa si alta data ascund lucruri. Nu invidiez niciodata. Nu stiu de ce, dar nu consider asta vreo calitate. Lipsa invidiei merge mana-n mana cu ambitia. Iti lipseste invidia, iti lipsesc si competitivitatea si ambitia de a fi mai bun, mai frumos, mai mai decat altul. De-aici am si pierdut mult. Poate prea mult. 

   Imi place viciul si ca idee! Imi place erotismul, iubesc sexul mult si brutal. Nu pot sa pledez pentru cumintenie si abstinenta. Pur si simplu nu pot! Nu stiu ce ma voi face cand va mai creste fi-mea. Cred ca pur si simplu o voi lasa sa se bucure de viata. Nu vad viata fara pacat. Decadenta are din punctul meu de vedere aroma de zmeura. Ador zmeura. Fructele imi plac cat mai verzi si crantanitoare, carnea cat mai cruda, painea cat mai necoapta… tot ce nu e trecut prin flacari, ca de soare, ca de aragaz, ca de viata… crud si necopt, in stare cat mai incipienta. Ma uit dupa barbati tineri. N-am ce face! Doar ma uit! O privire n-a omorat pe nimeni. Eu spre exemplu am o putere fantastica in privire. Mi-a luat multi ani sa realizez, dar pot reduce oameni la o gramajoara de rahat cu o privire sau pot sa le spun ca-i iubesc enorm sau pot insinua sau insulta sau pot lipsi sau pot panica. N-am poker-face. Sunt foarte usor de citit. Dar greu de inteles. 

   Sunt foarte elastica, imi pot duce si acum picioarele de dupa gat. Nu stiu cum de am atata elasticitate exterioara, in interior sunt complet diferita: imi place sa ma duc in acelasi loc, sa ascult o melodie de un million de ori, sa ma vad cu aceasi prieteni din copilarie, sa iubesc acelasi barbat de 17 ani. Statornicia e prietena mea. Imi trag esenta din cunoscut si din stiut. Nu sunt un om care stie multe lucruri. Am o memorie proasta, dar o abilitate incredibila de a jongla cu putina informatie. Cu alte cuvinte sunt genul care face din cacat bici. Nu mi-am bazat viata pe informatii ci tot ceea ce am si fac se bazeaza pe intuitie, visare si fantezie. Am lumea mea paralela. O am de cand am inceput sa gandesc, paralela cu asta si cu cea dinainte. E lumea mea, numai a mea in care raul apare ca sa-l inving eu si in care sunt perfecta, nu ca aici. Ma intreb cate odata la ce se gandesc oamenii care n-au fantezie. Cred ca se plictisesc cumplit acolo in capul lor. La mine-i atata zarva! Sunt atat de bogata pentru ca am aceasta lume imaginara. Nu sunt un suflet de artista, sunt destul de ancorata in realitate, dar iubesc arta si artistii din toata inima mea!

  Zambesc mult, cat pot de mult. Zambesc mereu cand mi-e bine sau cand mi-e rau. Am dinti frumosi si un chef nebun de viata. Zambesc pentru ca pot! Teoretic poate oricine si totusi sunt dintre putinii oameni care zambesc aproape mereu. Pentru ca am pus teoria in practica, pentru ca un zambet insenineaza o zi, o camera, o mie de ganduri.

   Am o voce care unge suflete si calmeaza si cel mai impatimit isteric. Vocea ma descrie foarte bine: e adanca, calda, groasa si trezeste trairi. Eu nu trec neobservata. Nici atunci cand vreau! Toata lumea ma vede si nimeni nu-mi ramane indiferent. Ma consider foarte norocoasa. Am noroc la oameni. Cine apuca sa ma cunoasca si sa ma iubeasca… e greu sa te lasi de cocaina. Sunt praful si pulberea unora. Nu-s multi, dar sunt ai mei. Se stiu, se regasesc in randurile astea. Le dau si eu cat pot mai mult din mine: energie, dragoste, atentie, grija si suport si le mai dau si din ironie si umor. Nu sunt un om darnic cu lucrurile materiale dar sunt fabulos de generoasa la capitolul sentimente, sustinere, zambete, incurajari, vorbe bune, imbratisari si ascultari. Ascult oamenii. Asta este una din calitatile mele cele mai pretuite. Ii ascult. Oricine are un of. Si oamenii simt ca mi-l pot spune mie si nu pregeta. Ascult atatea dureri, chinuri, dubii, trairi, deliruri, iubiri, ca sunt ca o mare de povesti. Sa asculti e un dar. Multumesc.   
  
   Am parinti, am socri. N-am rude multe, dar sunt atat de buni cu totii! Dupa cum spuneam, am noroc la oameni. Mi-a dat Dumnezeu oameni care sa fie acolo pentru mine. Tare ii iubesc si le multumesc. Saru’ mana mama. Saru’ mana tata. Si voua celor care mi-ati devenit familie saru’ mana. Sunt si eu mama. Fi-mea spune ca sunt cea mai buna mama din lume. Si gata! Ce-mi mai trebuie. Am tot. Pe cat de mare mi-e sufletul, pe atata satisfactie si implinire intra-n el.

   Am prestanta. Stiu asta. O simt in fiecare pas pe care-l fac, in fiecare privire directa, in fiecare cuvant rostit despicat. Prestanta mi-am dorit-o si am capatat-o! Am muncit din greu ca s-o am. Sunt foarte recunoscatoare pentru ea si foarte mandra.

   Sunt un om corect. Gresesc mereu ca orice om, dar ma lupt sa fiu corecta in orice evaluare pe care o fac, fata de orice fiinta pe care o intalnesc, in orice situatie ma aflu. Vreau sa fiu corecta, incerc meru sa fiu si stiu ca-mi iese. Si-mi cer iertare cand gresesc. Sa-ti ceri iertare e tare bine. Cei care stiu cat de bine e o fac mereu. E o mare satisfactie sa-ti poti cere iertare.

   Viata pana acum nu mi-a fost nici lina si nici usoara. Am avut mereu hopuri mari. Dureri, dezamagiri, rani. Am multe cicatrici interioare si exterioare. Dar ele sunt semne ca nu m-am lasat invinsa. Sunt o luptatoare si mai ales, cum v-am mai spus, o incapatanata. Am o putere de om nebun. A tot vrut viata sa ma-nvinga si raul si chinul, dar m-am atarnat mereu de Dumnezeu, de-o raza de soare, mi-am inclestat dintii si i-am insirat intr-un zambet, mi-am pus armura imaginara de soldatel si am marsaluit prin durere, lingandu-mi ranile si vazand mereu ziua de maine ca pe un cadou. Am primit de la Dumnezeu un inger pazitor caruia ii place sculptura in carne vie. D-aia i-am pus destula la dispozitie. 

   Ma plac, ma iubesc si nu mi-e rusine cu mine si tare ma bucur, caci din pacate de mine nu pot sa fug. Imi sunt mereu cu un pas inainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu